Fetita blonda si bunica

Dupa-amiaza de vara intr-un mic orasel minier de pe valea Jiului. Bunica doarme, iar bunicul a iesit putin. In ultima vreme nu mai iese prea mult. Nu poate lasa casa fara el. Acum e plecat, probabil, dupa mici cumparaturi.

Fetita blonda citeste, cu picioarele amortite, in fotoliul din sufragerie. I-a descoperit in biblioteca bunicilor pe  „Cei trei muschetari” si, de atunci, are mereu mainile si picioarele amortite pentru ca nu se poate dezlipi de fotoliu si de carte. Lumea din interiorul acelor pagini a devenit lumea ei. Se mai duce uneori cu bunicul in parc, dar atunci, pentru a suporta mai usor despartirea de carte, isi imagineaza ca e d’Artagnan in misiune. Asta e felul ei de a trai.

Soneria taraie si fetita din apartamentul de deasupra o cheama la joaca. E o unguroaica micuta si negricioasa care isi petrece si ea vara la bunici, la Oniu si Opu. Fetita blonda accepta cu greu sa se joace, dar cu o conditie: vor interpreta personaje din carte, se vor duela si o vor salva pe Costance.

Fetita blonda incearca cu disperare sa se joace cu batul–spada. Pe hol se aud pasi regulati de la un capat la altul al holului. S-a trezit bunica si e agitata. I se aude murmurul vocii. Fetitei blonde i se umezesc mainile pe bat. Vorbeste tare ca sa acopere zumzetul bunicii, apoi iese din camera de joaca pretextind ca are nevoie la baie.

„Ce-i, maita? Ti-e rau? Plangi?”

Capul bunicii neaga violent, dar pasii nu se opresc. Pe hol, pana la baie, apoi din nou, pana la sufragerie si din nou pana la baie si din nou pana la sufragerie. Fetita blonda vrea sa faca ceva, sa o ajute cumva, dar are deja experienta: nu poate sa faca nimic. Macar de-ar putea sta cu ea, dar vecina e in sufragerie, o asteapta si ii va pune intrebari. Fetita blonda spera ca vecina e proasta. Isi inclesteaza si desclesteaza pumnii si isi umezeste buzele cu limba. Intra din nou in sufragerie. Ar mai vrea sa fie d’Artagnan, macar putin, dar pasii si zumzetul nu inceteaza si se aud si sughituri infundate de plans.

Fetita blonda isi impunge cu spada adversara, apoi tranteste batul jos si tipa: „Te-am omorat! Plec  in permisie!” Si iese din nou din camera.

„Maita, de ce plangi?”

Bunica are doar 50 de ani si a fost foarte frumoasa. Are parul inca negru si ochii foarte verzi. Dar ochii ei verzi nu mai sunt frumosi acum. Sunt goi si pastosi. Nu privesc nicaieri. Fetita blonda incearca sa-i prinda privirea, dar ochii verzi trec prin ea. Trasaturile au fost elegante si sensibile. Acum arata ca o masca, inegale, incoerente, ca si cum cel care a facut masca a luat trasaturi de la mai multi oameni.

Cu gura uscata si pielea incretita, fetita blonda incearca sa o fac sa se culce din nou. Bunica se ridica, insa, si isi reia marsul tragic. Fetita nu mai rezista. Da buzna in sufragerie: „Gata!Vreau sa citesc!”

Vecina e expediata. Bunicul vine in scurt timp si isi reia atributiile de infirmier. Caldura e sufocanta, desi e seara, si mustele bazaie. Fetita blonda spera sa ploua, isi doreste cu disperare sa ploua la nesfarsit. Cu sufletul facut pulbere si lacrimi in ochii verzi, ca ai bunicii de verzi, citeste. E singurul lucru pe care poate sa-l faca.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s